Our social corner

Life

3 moduri ca să-ți atingi scopurile folosind întrebarea potrivită

Fie că este vorba despre determinarea partenerului să accepte o anumită destinație de vacanță sau un punct de vedere, a șeful că o mărire de salariu e nu doar necesară, ci și meritată, fie că se dorește adoptarea propriei perspective într-o conversație, persuasiunea este o „armă” a comunicării folosită de fiecare, mai mult sau mai puțin abil, zi de zi.

În general, metoda clasică de persuasiune presupune formularea unui enunț introductiv, apoi a tezei propriu-zise și a argumentației care să o susțină. Acțiunea de a convinge pe cineva să creadă un anumit lucru sau să facă o acțiune înseamnă un consum major de energie, iar rezultatul poate să nu fie întotdeauna cel așteptat.  Dar dacă există o cale mai bună și mai eficientă pentru a comunica în mod convingător astfel încât scopurile să fie atinse cu ușurință? 

Trey Gowdy, fost procuror statal și federal, fost membru al Congresului american susține în Nu strică să întrebi că modul cel mai abil prin care persuasiunea este ridicată la nivel de artă este prin folosirea întrebărilor. 

Bestseller New York Times publicat de Lifestyle Publishing, Nu strică să întrebi: cum să foloseşti puterea întrebărilor pentru a comunica, a te conecta şi a convinge demonstrează cititorilor că întrebările sunt „cea mai sigură cale în arta persuasiunii”. În calitate de procuror statal și federal ani la rând, Trey Gowdy a avut de convins jurații în mai mult de 100 de procese că punctul său de vedere este cel pertinent. Astfel a descoperit că nu afirmațiile, ci „arta de a pune întrebarea potrivită, în forma potrivită și la momentul potrivit este cea mai importantă săgeată din tolba ta de comunicator”. 

Deși întrebările sunt considerate frecvent doar o dovadă a necunoașterii unei informații sau situații, Trey Gowdy demonstrează că pot fi folosite ca o armă imbatabilă de comunicare pentru atingerea scopurilor. Iată 3 moduri de utilizare a lor pentru a obține diferite efecte.

  1. Întrebări pentru crearea unui „statut de victimă” și obținerea compasiunii

Fost procuror și congresman, Trey Gowdy „demască” o practică des întâlnită atât în sala de judecată, cât și în politică: folosirea întrebărilor de tip retoric menite să stârnească o reacție emoțională de compasiune. Acest tip de manipulare este însă parte adesea și din arsenalul feminin de comunicare. Întrebările de tipul „cum crezi că mă simt eu când ….”, „cât de corect este să…” nu urmăresc, de fapt, obținerea niciunui tip de răspuns verbal. Ceea ce se dorește este crearea unui statut de victimă, pentru a fi stopat un eventual atac. „Când ești perceput drept cineva față de care s‑a greșit, juriul este impresionat. Juriul recalibrează în sinea sa și îți minimalizează greșelile, fiindcă ai fost deja pedepsit de către altcineva”. Dar, atrage atenția fostul procuror, „nu poți fi victimă și, în același timp, agresor. Joacă întâi rolul victimei până își pierde eficacitatea”.

  1. Întrebări pentru a opri un discurs deranjant

Întreruperea discursului unei persoane printr-o constatare este considerată în general o impolitețe gravă, la limita cu agresiunea. Dacă un discurs este deranjant există însă și metode mai abile de a-l întrerupe: prin întrebări repetate. Acestea reclamă necesitatea unor lămuriri suplimentare, care sunt percepute ca un drept legitim. Însă, „fiecare are ritmul lui când comunică sau relatează o poveste și, dacă‑i poți perturba ritmul, îi perturbi eficiența comunicării”. Cu alte cuvinte, vorbitorul pierde șirul ideilor și e foarte posibil să renunțe la demonstrația sa. 

  1. Întrebări pentru deconstrucția argumentației interlocutorului

Fiecare discurs prin care se încearcă persuadarea sau convingerea interlocutorului folosește argumente pentru a ridica o anumită construcție logică. Dar „dacă fiecare dintre aceste pietre de temelie ar trebui dovedită prin probe și fiecare probă ar fi, la rândul ei, pusă sub semnul îndoielii?” întreabă Trey Gowdy? Rezultatul ar fi deconstrucția sau „uciderea argumentului în fașă”. Să întrebi „de unde știi asta” după fiecare argument prezentat de interlocutor poate fi devastator din punct de vedere retoric afirmă fostul procuror. Disputa verbală este câștigată, pentru că partenerul de dialog a fost „dezarmat”. 

În Nu strică să întrebi, Trey Gowdy prezintă nenumăratele avantaje ale unei abordări interogative a vieții. Autorul american ajută cititorii să descopere ce instrument puternic de comunicare sunt întrebările bine puse și cum pot fi atinse obiectivele prin intermediul lor. Printr-o demonstrație căreia nu-i rezistă niciun jurat, fostul congresman oferă cititorilor săi un ghid util de folosire a întrebărilor în viața cotidiană și atrage atenția: bine „calibrate” sunt o armă verbală de cea mai mare precizie! 

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 2 luni

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 2 luni

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 2 luni

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 2 luni

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 8 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 8 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 8 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 8 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 8 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 12 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 1 an

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo