Our social corner

Entertainment

Anca Dinicu, roast la iUmor

Anca Dinicu

Anca Dinicu, alias Gina Felea din serialul ”Băieți de oraș”, îi va surprinde pe jurații iUmor cu un roast neașteptat

Anca Dinicu o va interpreta pe Gina Felea, personajul din serialul ”Băieți de oraș”, începând cu ora 20.30, în ultima ediție de audiții iUmor din acest sezon. Surpriza va fi uriasă pentru cei trei jurați, cu atât mai mult cu cât aceștia vor fi supuși unui roast marca ”Gina Felea”. ”Anca este un animal de scenă prin excelență! Când urcă pe scenă zici că ai băgat-o în priză, este absolut fenomenală!”, spune Mihai Bendeac, care nu își va înfrâna un gest de afecțiune. ”Anca este de departe actrița mea preferată din generația nouă, tot respectul meu!”, va spune și Cheloo.  

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, pot fi votaţi de către telespectatori prin aplicatia „iUmor”, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.

Ca de obicei, Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Facebook

underarmour.ro

Avertizari meteo

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2025 Ora : 10 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 10:00 si 13:00 In zona : Județul Bacău: Bacău, Onești, Buhuși, Sascut, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Blăgești, Cleja, Faraoani, Gârleni, Podu Turcului, Luizi-Călugăra, Căiuți, Corbasca, Nicolae Bălcescu, Stănișești, Buhoci, Filipești, Horgești, Sănduleni, Letea Veche, Orbeni, Ștefan cel Mare, Glăvănești, Motoșeni, Pâncești, Urechești, Parincea, Valea Seacă, Săucești, Măgura, Racova, Ungureni, Gioseni, Plopana, Parava, Dealu Morii, Hemeiuș, Găiceana, Coțofănești, Huruiești, Gura Văii, Negri, Tătărăști, Traian, Strugari, Lipova, Prăjești, Filipeni, Tamași, Vultureni, Odobești, Colonești, Berești-Bistrița, Dămienești, Roșiori, Secuieni, Oncești, Izvoru Berheciului, Itești, Sărata;Județul Botoşani ;Județul Neamţ: Roman, Săbăoani, Tămășeni, Cordun, Horia, Doljești, Gherăești, Trifești, Ion Creangă, Sagna, Români, Icușești, Botești, Bârgăuani, Mărgineni, Bahna, Secuieni, Oniceni, Valea Ursului, Dulcești, Bozieni, Moldoveni, Stănița, Tupilați, Făurei, Gâdinți, Ruginoasa, Boghicea, Văleni, Pâncești, Bira, Poienari;Județul Vrancea: Adjud, Mărășești, Panciu, Vidra, Păunești, Homocea, Țifești, Bolotești, Ruginești, Movilița, Străoane, Pufești, Răcoasa, Fitionești, Ploscuțeni, Tănăsoaia, Corbița, Boghești;Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Podu Iloaiei, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Hălăucești, Țibana, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă, Șipote, Erbiceni, Miroslovești, Moțca, Vânători, Bălțați, Ceplenița, Dagâța, Vlădeni, Dumești, Strunga, Ion Neculce, Sinești, Bivolari, Andrieșeni, Todirești, Focuri, Butea, Mogoșești-Siret, Sirețel, Popești, Lungani, Oțeleni, Mircești, Brăești, Probota, Țigănăși, Trifești, Rachițeni, Gropnița, Plugari, Coarnele Caprei, Alexandru I. Cuza, Movileni, Balș, Heleșteni, Hărmănești, Românești, Ciohorăni, Fântânele, Costești, Mădârjac, Roșcani, Cucuteni; Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m, asociată trecător cu burniță sau ploaie slabă, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau poleiului.

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2025 Ora : 8 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 08:25 si 11:00 In zona : Județul Constanta: Constanța, Eforie, Cumpăna, Techirghiol, Tuzla, 23 August, Agigea, Limanu, Pecineaga, Costinești, Mangalia; Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.