Our social corner

TV

„Batem Palma?” revine cu un nou sezon la PRO TV

Batem Palma sezon nou

Una dintre cele mai urmărite emisiuni de divertisment din România, „Batem Palma?”, își deschide din nou cutiile. Începând de astăzi, de la ora 18:00, telespectatorii vor avea ocazia să urmărească un nou sezon plin de suspans, emoții și decizii la limită, difuzat de luni până vineri la PRO TV și pe VOYO.

Miza rămâne aceeași: premiul cel mare de 100.000 de lei. Totul depinde de curajul concurenților, care trebuie să își urmeze intuiția și să decidă, pas cu pas, dacă merg mai departe sau acceptă oferta Băncii.

Sezonul trecut, valoarea premiilor brute acordate a depășit 1.200.000 de lei. Dincolo de cifre, însă, emisiunea a adus în prim-plan povești personale care au emoționat publicul și au transformat fiecare episod într-o experiență intensă.

Noua ediție promite același cocktail de tensiune, surprize și bucurie. În fiecare seară, computerul alege un concurent care ajunge în fața cutiilor, iar povestea acestuia devine firul central al emisiunii. Fiecare decizie îi poate apropia de visul unei sume consistente sau, dimpotrivă, îi poate lăsa doar cu emoția participării.

Prezentatorul emisiunii, Cosmin Seleși, se declară entuziasmat să revină pe platou după o vacanță petrecută alături de familie:

„Mă bucur tare că ne revedem cu un nou sezon Batem Palma! Vacanța mi-a adus liniște și energie, iar acum sunt pregătit să o consum pe toată în fața camerelor. Vin cu chef de glume, emoții și surprize, pentru că asta înseamnă emisiunea: decizii la limită, concurenți curajoși, povești incredibile și, bineînțeles, bucuria câștigurilor. Vă asigur că fiecare ediție va fi o doză sănătoasă de bună dispoziție!”, spune acesta.

Doamna avocat Eugenia Bobe, parte esențială a formatului, a sigilat deja cutiile pentru noul sezon. Ea este singura care cunoaște distribuția sumelor, menținând astfel suspansul și corectitudinea competiției. Fiecare decizie luată de concurenți este cu atât mai grea cu cât necunoscutul rămâne intact până la final.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum o lună

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum o lună

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum o lună

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum o lună

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum o lună

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum o lună

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 7 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 7 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 7 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 7 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 10 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 12 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 09-09-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 10 septembrie, ora 12 – 10 septembrie, ora 18; Zonele afectate : sudul Banatului, sud-vestul Olteniei și al Transilvaniei; Fenomene : temperaturi deosebit de ridicate; Mesaj : MESAJ 2 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 10 septembrie, ora 12 – 10 septembrie, ora 18Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicateZone afectate: sudul Banatului, sud-vestul Olteniei și al Transilvaniei       Joi (10 septembrie) în sudul Banatului, în sud-vestul Olteniei și al Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 09-09-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 9 septembrie, ora 12 – 9 septembrie, ora 18; Zonele afectate : Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei; Fenomene : temperaturi deosebit de ridicate; Mesaj : MESAJ 1 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 9 septembrie, ora 12 – 9 septembrie, ora 18Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicateZone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei       Miercuri (9 septembrie) în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate și izolat caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest.

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 05-09-2026 Ora : 21 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 21:30 si 00:00 In zona : Județul Galaţi ;Zona joasă a județului Vrancea , respectiv zona localităților: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Vulturu, Odobești, Vidra, Păunești, Gugești, Homocea, Suraia, Măicănești, Dumitrești, Vânători, Sihlea, Țifești, Tătăranu, Bolotești, Cotești, Ruginești, Garoafa, Slobozia Bradului, Vizantea-Livezi, Jariștea, Movilița, Străoane, Ciorăști, Câmpuri, Dumbrăveni, Nereju, Pufești, Mera, Tulnici, Milcovul, Răcoasa, Gologanu, Vârteșcoiu, Fitionești, Popești, Vrâncioaia, Soveja, Golești, Gura Caliței, Poiana Cristei, Ploscuțeni, Tâmboești, Cârligele, Câmpineanca, Reghiu, Urechești, Răstoaca, Nistorești, Chiojdeni, Tănăsoaia, Paltin, Slobozia Ciorăști, Biliești, Paulești, Vintileasca, Andreiașu de Jos, Negrilești, Bălești, Corbița, Broșteni, Năruja, Bordești, Boghești, Jitia, Valea Sării, Nănești, Bârsești, Spulber, Obrejița; Se vor semnala : Intensificări locale ale vântului, cu viteze la rafală de 50...65 km/h.