Our social corner

Actualitate

BIAS revine și promite un show la înălțime!

Bias 2019 1

Duminică, 4 septembrie 2022, se va desfășura ediția a XII-a a celui mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu și ROMAERO.

Show-ul fusese inițial programat pentru data de 3 septembrie, însă organizatorii au anunțat pe ultima sută de metri că evenimentul a fost amânat cu o zi din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Totuși, sâmbătă, 03 septembrie, iubitorii de aviație pot vizita expoziția între orele 12:00 – 20:00, iar dacă vremea va permite se vor desfășura și antrenamente.

Ediția de anul acesta este dedicată primei femei parașutist din România, Smaranda Brăescu, dar și celebrării celor 110 ani de la înființarea Aeroportului Băneasa. 

Organizatorii – Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Forțele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMAERO, ROMATSA și Clubul Sportiv AIBO – promit un show la înălțimea renumelui obținut în cele 11 ediții ale BIAS desfășurate din 2009 încoace. 

Din programul BIAS fac parte și Forțele Aeriene Române, care vor fi reprezentate, în evoluții solo, survol cu formația și exerciții tactice, de aeronave F-16 Fighting Falcon, IAR 99 Șoim, C-27J Spartan, Antonov AN-26, IAR-330 Puma, IAR-316 Alouette și IAK-52.

Program BIAS 2022 1

Accesul este liber și se va face prin ROMAERO, pe B-dul Aerogării.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

tplink
TechAcum 4 luni

TP-Link aduce la IFA 2025 tehnologii Wi-Fi 7 și soluții smart home pentru locuințe conectate

MOTOROLA RAZR SWAROVSKI TABLETOP
TechAcum 4 luni

Motorola aduce în România Briliant Collection, în parteneriat cu Swarovski

Denisa Cramba
TVAcum 4 luni

Vocea României revine spectaculos: sezonul 13 a debutat ca lider absolut de audiență

„Dupa ei potopul Romania te iubesc
ActualitateAcum 4 luni

400 de milioane de euro pierduți pentru prevenirea inundațiilor: noul sezon „România, te iubesc!” dezvăluie detalii alarmante

Matei Ioachimescu
ConcerteAcum 4 luni

Bucureștiul se transformă în capitala muzicii: Piața Festivalului George Enescu revine în septembrie 2025

FOTO 2 Vodafone x UEFA
SportAcum 4 luni

Vodafone devine partener oficial UEFA pentru fotbalul feminin și masculin

Joanna Lumleys Danube RO 1
TVAcum 4 luni

BBC Studios și Digi România reînnoiesc parteneriatul pentru documentare și seriale de top

Anamaria Prodan in show ul La bine si la Roast
TVAcum 4 luni

„La bine și la Roast” debutează cu Anamaria Prodan în centrul glumelor acide

CTS official picture
ActualitateAcum 4 luni

Consumer Tech Show 2025 transformă Bucureștiul în capitala tehnologiei smart și entertainmentului digital

Google Ads Safety Report 2024
TechAcum 4 luni

Google primește o nouă amendă record de 2,95 miliarde euro din partea UE

Galaxy Z Fold 6
TechAcum 4 luni

Samsung anunță programul de actualizare pentru One UI 8 și Android 16 pentru mai multe dispozitive Galaxy

ferrari monza
SportAcum 4 luni

Monza devine scena Ferrari: design istoric și primul Grand Prix pentru Hamilton în roșu

Facebook

Avertizari meteo

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 14-01-2026 Ora : 10 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 10:25 si 13:00 In zona : Județul Olt: Caracal, Balș, Corabia, Drăgănești-Olt, Piatra-Olt, Brastavățu, Osica de Sus, Izbiceni, Fărcașele, Rusănești, Tia Mare, Radomirești, Mărunței, Fălcoiu, Vădăstrița, Dăneasa, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Brâncoveni, Bobicești, Vișina, Redea, Rotunda, Gostavățu, Obârșia, Pârșcoveni, Deveselu, Scărișoara, Sprâncenata, Studina, Drăghiceni, Giuvărăști, Vulpeni, Gârcov, Bârza, Băbiciu, Bucinișu, Stoenești, Voineasa, Găvănești, Cezieni, Vlădila, Călui, Vișina Nouă, Oboga, Vădastra, Grădinile, Dobrun, Osica de Jos, Șopârlița, Dobrețu, Baldovinești, Urzica;Județul Dolj: Craiova, Podari, Leu, Amărăștii de Jos, Celaru, Brădești, Șimnicu de Sus, Bucovăț, Ișalnița, Braloștița, Pielești, Breasta, Castranova, Dioști, Goiești, Coșoveni, Malu Mare, Robănești, Murgași, Teslui, Coțofenii din Dos, Drăgotești, Scăești, Almăj, Mischii, Ghindeni, Amărăștii de Sus, Ghercești, Coțofenii din Față, Cârcea; Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului.