Our social corner

Sciences

Capsula Orion s-a întors în siguranță acasă

capsula orion
Distribuie

Capsula Orion a NASA s-a întors pe Pământ în siguranță, amerizând în largul coastei Mexicului duminică, după o călătorie de 25 de zile în jurul Lunii.

Orion a doborât recordul pentru cea mai îndepărtată distanță parcursă de o navă spațială concepută să transporte oamenii în spațiu și să-i returneze în siguranță pe Pământ.

Miisiunea Artemis I a ajuns, astfel, la final, după ce Orion a trecut prin atmosfera Pământului ca o piatră pe un lac – după cum spun experții, aceasta fiind o premieră pentru o capsulă care poate transporta un echipaj.

Artemis II, care își propune să se lanseze cel mai devreme în 2024, va face aceeași manevră în timp ce transportă astronauți. Artemis III, care probabil va zbura peste aproape zece ani, va ateriza cu oamenii pe care îi va avea la bord la polul sudic al Lunii, în echipaj urmând să fie inclusă și o femeie astronaut.

Întoarcerea capsulei Orion pe Pământ a avut loc la 50 de ani de când Eugene Cernan și Harrison Schmitt au aterizat pe Lună, în misiunea Apollo 17.

Distribuie
Advertisement
Click pentru a adăuga un comentariu

Trebuie să fiți conectat pentru a posta un comentariu Login

Lasă un răspuns

Advertisement

Facebook

Advertisement

Copyright © 2021 TheExpert.ro