Our social corner

Health

Care este primul pas către vindecarea anxietății?

La nivel global, cea mai răspândită tulburare mintală care poate duce la dizabilități este anxietatea, împreună cu tulburările asociate. Este urmată de o altă dereglare a sănătății mintale, depresia.

Conform cercetărilor efectuate până acum, virusul Covid-19 a crescut și mai mult nivelul de anxietate, iar implicațiile privind sănătatea mintală sunt tot atât de îngrijorătoare ca și cele medicale. „Ne aflăm în fața unei situații de criză la nivel național care poate avea consecințe medicale și sociale grave, în anii ce vor urma”, se arată într-o cercetare desfășurată de American Psychological Association în 2020, în SUA.

Cu certitudine, și nu doar în America, pandemia a avut și are în continuare un impact negativ copleșitor inclusiv prin schimbările survenite în sistemul educațional, medical, la nivel economic, dar și în ceea ce privește rutina zilnică de muncă, recreere sau interacțiunea umană.

Una dintre cele mai puternice forme ale anxietății este atacul de panică, iar numărul acestor cazuri este, de asemenea, în creștere, comparativ cu anii trecuți. Ca o consecință firească a îngrijorărilor legate de starea de sănătate, la nivel colectiv și individual, dar și al celor provocate de exacerbarea temerilor privind un viitor incert, plin de nesiguranță. De altfel, atacul de panică este cea mai grăitoare formă a lipsei de control resimțită în prezent actual, prin însăși manifestările sale, impetuoase și paroxistice.

Cea mai mare dorință pe care o persoană o are în timpul declanșării unui atac de panică este de a se simți în siguranță. Însă adevărata capcană este că acest comportament de fugă va pune bazele evitării, un mare obstacol în calea recuperării.

Psihologul clinician care lucrează de peste 20 de ani cu pacienți care suferă de tulburări anxioase, David Carbonell este de părere că este absolut necesar ca evitarea să fie conștientizată, indiferent de formele ei.

În ce situații poate fi identificată evitarea?

  1. Evitarea consultului medical. Din start, precizează acesta, oamenii au o problemă în a vizita un medic atunci când nu se simt bine. Fie pentru că se tem de un demers costisitor, vești proaste sau necesitatea medicației. ÎAscunderea acestor frici și încercarea de a îndura agravează întotdeauna anxietatea, indiferent de simptome.
  1. Evitarea locului sau a unor activități de teama declanșării unui nou atac. „Situația de ușurare pe care o ai când eviți sau te retragi dintr-o situație temută pare bine-venită, dar te face anxios în privința viitorului și mai înclinat s-o eviți din nou. Primești o doză mică de ușurare imediată, dar vei plăti pentru ea.” Pentru că pe termen lung rămâne sentimentul nesiguranței, al temerii în anticiparea unui nou atac, ducând la evitarea nu doar a zonelor pe care mintea le asociază cu posibile cauze, ci și la restrângerea sau renunțarea la unele activități obișnuite, odinioară plăcute.
  1. Evitarea mentală a problemei. Aceasta este poate cea mai gravă formă a evitării, care ajunge să mențină „teama de teamă însăși”. După o primă experiență, cei care au trăit acest lucru se vor simți confuzi, derutați și îngrijorați. Dorința de a se proteja naște o apărare împotriva anxietății prin evitare. Cei care trec prin această experiență „își spun: <nu te gândi la asta!>; (ei) opun rezistență; cumva încearcă să se forțeze să se simtă mai bine; se supără pe înșiși; simt rușine și stânjeneală pentru că sunt anxioși”, iar toate aceste gânduri agravează, din nou, anxietatea.
  1. Ritualurile și superstițiile. Pe lângă ocolirea zonelor cu potențial de declanșare sau evitarea de a discuta cu alții despre cele trăite, cei aflați într-un astfel de scenariu de panică dezvoltă noi reguli și obiceiuri prin care să se protejeze, evitând elementul-cheie de care le frică. De la spațiile aglomerate, la a cumpăra mai puțin de 10 produse pentru a sta la casa express, a evita intersecții unde e nevoie să facă stânga, alegerea culoarului de la margine pentru a nu fi prins la mijloc într-un mijloc de transport în comun și până la superstiția de a nu mai purta aceleași haine, în aceeași combinație din ziua unui atac, acestea sunt câteva dintre comportamentele disfuncționale adoptate.

În fiecare dintre aceste situații, David Carbonell își sfătuiește cititorii să înceapă procesul de conștientizare individuală a acestor nereguli funcționale. Iar exercițiile propuse în carte vin ca un sprijin suplimentar pentru a exersa evitarea… evitării și a face primul pas spre acceptare și vindecare.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 zile

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 4 zile

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 4 zile

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 4 zile

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 4 zile

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 săptămâni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 6 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 6 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 6 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 6 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 6 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 9 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 10 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 09-08-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 10 august, ora 10:00 – 12 august, ora 21:00 Fenomene vizate: caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat, nopți tropicale Zone afectate: conform textului       Va fi caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, luni (10 august) în vestul țării, marți (11 august) în vest, nord-vest, în sud și pe arii restrânse în rest, iar miercuri (12 august), local în sud-sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 30 și 36 de grade, iar marți în Câmpia de Vest vor atinge 37...38 de grade.      Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, luni (10 august) în regiunile vestice și sud-vestice, marți (11 august) îndeosebi în zonele de câmpie, iar miercuri (12 august) local în sudul teritoriului.      Nopțile vor fi tropicale, pe arii restrânse în vestul și sudul țării, cu cele mai ridicate temperaturi minime în Dealurile de Vest și pe litoral, până la 22...23 de grade. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 10 august, ora 10:00 – 11 august, ora 10:00Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicalăZone afectate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș       Luni (10 august), în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș,  temperaturile vor fi deosebit de ridicate, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33...34 de grade în Maramureș și nord-vestul Transilvaniei și 34...36 de grade în Banat și Crișana, iar pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 21...23 de grade în dealurile vestice. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.