Our social corner

Business

Ce interese are SUA în Taiwan sau pe urmele semiconductorilor

Vizita Președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, a avut loc în ciuda multitudinii de avertizări din partea echipei care se ocupă de securitate națională a țării, care a considerat-o neînțeleaptă.

Nancy Pelosi este cel mai înalt oficial american care a vizitat regiunea în ultimii 25 de ani, iar controversata sa vizită a inclus și o întâlnire cu Mark Liu, președintele Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume.

Potrivit presei din Taiwan, Mark Liu și Nancy Pelosi au discutat despre ”Chips and Science Act”, lege recent adoptată de SUA, care include subvenții în valoare de 52 de miliarde de dolari pentru a sprijini fabricarea de cipuri în SUA. Cel mai probabil compania taiwaneză se va număra printre beneficiari, ca urmare a fabricii de cipuri de 12 miliarde de dolari pe care intenționează să o construiască în Arizona, dar subvențiile vor fi acordate doar dacă TSMC va agrea să nu producă semiconductori avansati pentru companiile chineze. Ceea ce înseamnă ca producătorul trebuie să aleagă în a face afaceri cu SUA sau China, iar de aici evoluează și ”neînțelegerile” tehnologice dintre cele două țări.

Potrivit studiilor elaborate de TrendForce, în ceea ce privește capacitatea de producție de semiconductori de 12 inchi, Taiwan va reprezenta aproximativ 43% din capacitate până în 2025, urmat de China cu 27%, Statele Unite cu 8% și Coreea de Sud cu 12%. În ceea ce privește semiconductorii sub 7 nm, Taiwan va reprezenta aproximativ 69% până în 2025, Coreea de Sud 18%, Statele Unite 12% și China 1%.

Dependența SUA de TSMC – pentru producerea de cipuri ”pune în pericol capacitatea de a satisface nevoile actuale și viitoare [SUA] de securitate națională și de infrastructură critică”, așa cum se menționează într-un raport al administrației Biden încă din iunie 2021.

Turul lui Pelosi în Asia a inclus și opriri în Singapore, Malaezia, Coreea de Sud și Japonia

Singapore reprezintă 11% din piața globală de semiconductori, iar 20% din echipamentele globale de semiconductori sunt fabricate în Singapore. Industria de semiconductori din Singapore este pregătită pentru o creștere suplimentară, după cum anunța acum câteva luni Ang Wee Seng, Director Executiv al Asociației Industriei Semiconductorilor din Singapore.

Malaezia deține, de asemenea, un rol semnificativ în lanțul global de aprovizionare cu cipuri, industria semiconductoarelor din țară fiind concentrată în cea mai mare parte în Penang, care este denumit și Silicon Valley of the East. Regiunea a atras mulți jucători importanți din domeniu, cu investitii de peste 70 de miliarde de dolari numai anul trecut.

Acum câteva zile, SUA și Japonia au anunțat că se fac cercetări comune pentru următoarea generație de semiconductori. Secretarul pentru comerț, Gina Raimondo, a declarat că au avut loc discuții ample “despre modul în care Japonia și Statele Unite ar putea colabora, în special în ceea ce privește semiconductorii avansați”.

Anterior lui Pelosi, Coreea de Sud a fost vizitată și de Președintele Biden, a cărui primă oprire a fost la o fabrică Samsung Electronics, unde a vizitat unitatea de producție de semiconductori care va servi drept model pentru o fabrică de 17 miliarde de dolari din Texas. Președinții celor două state au subliniat, într-o declarație comună, domeniile de cooperare bilaterală, în centrul cărora figurează, bineînțeles, semiconductorii.

Statele Unite fac eforturi pentru oficializarea cooperării cu Coreea de Sud prin alianța „Chip 4”, care mai include Japonia și Taiwan. O decizie finală din partea Coreei de Sud este așteptată până la sfârșitul lunii august.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 săptămâni

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 4 săptămâni

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 4 săptămâni

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 4 săptămâni

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 4 săptămâni

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum o lună

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 7 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 7 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 7 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 7 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 10 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 12 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 04-09-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textului Zonele afectate : conform textului Fenomene : conform textului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBENInterval de valabilitate: 5 septembrie, ora 10 – 5 septembrie, ora 21 Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat Zone afectate: Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Crișanei și al Transilvaniei       Sâmbătă (5 septembrie) în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Crișanei și al Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 36 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Oltenia.