Our social corner

Life

Cea mai ciudată petiție din lume îi are în comun pe Jeff Bezos și pe Mona Lisa lui Da Vinci

Peste 10000 de oameni au semnat o petiție online pentru ca Jeff Bezos să cumpere și să mănânce faimosul tablou al lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa.

Motivele semnatarilor petiției sunt dintre cele mai bizare, iar petiția în sine a fost lansată anul trecut de un artist din Maryland pe nume Kane Powell, care a afirmat în timpul unei discuții cu prietenii săi că Bezos ar trebui să cumpere tabloul „doar pentru că are suficienți bani și își permite: „Ar fi o declarație uriașă din partea lui”, a spus Powell.

Mai mult decât atât, muzicianul a susținut că Jeff Bezos nu numai că ar trebui să cumpere tabloul lui Da Vinci, ci să îl și mănânce. Powell nu a reușit să motiveze dorința, răspunzând simplu: „Sincer, nu știu”.

Când a creat petiția online, Powell a motivat astfel: „Nimeni nu a mâncat Mona Lisa și credem că Jeff Bezos trebuie să ia atitudine și să facă acest lucru să se întâmple”. Alți semnatari ai petiției au motive diferite: Aceasta este cea mai importantă petiție din vremurile moderne. Jeff Bezos trebuie să mănânce Mona Lisa pentru a salva lumea”, „Semnez pentru a atrage atenția asupra a cât de ridicol și periculos este acest nivel de acumulare de capital. Nimeni nu ar trebui să fie atât de bogat”.

Leonardo Da Vinci a pictat Mona Lisa între 1503 și 1506, pictura fiind asigurată în 1962 pentru 100 de milioane de dolari, însă această sumă este echivalentul a mai mult de 867 milioane dolari în prezent. Pictura este atât de valoroasă încât, în 2014, un canal internațional de știri francez de stat a sugerat că Mona Lisa ar putea fi vândută pentru a achita datoria națională a țării.

Se crede că femeia din tablou era o nobilă italiană pe nume Lisa del Giocondo – soția unui bogat comerciant de mătase florentin pe nume Francesco del Giocondo.

Chiar dacă banii nu ar fi o problemă pentru Bezos, cea mai mare provocare ar fi ingerarea propriu-zisă a Mona Lisei. Tabloul este pictat ​​pe o scândură subțire și a acoperit cu un strat gros de grund alb de plumb, alături de alți pigmenți din siliciu, oxid de fier, oxid de staniu și praf osos, ceea ce i-ar lăsa miliardarului cel puțin un gust amar.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 zile

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 4 zile

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 4 zile

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 4 zile

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 4 zile

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 săptămâni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 6 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 6 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 6 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 6 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 6 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 9 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 10 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo

  • Avertizare meteorologica

    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 10-08-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicalăZone afectate: Oltenia, Muntenia, sudul și local centrul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei       Marți (11 august), în Oltenia, Muntenia, sudul și local în centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 18...20 de grade. COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicalăZone afectate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș       În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, unde izolat se vor atinge 39 de grade. Local, în special în zonele deluroase, noaptea va fi tropicală cu minime de 19...21 de grade. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 10-08-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 10 august, ora 10:00 – 12 august, ora 21:00Fenomene vizate: caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat, nopți tropicaleZone afectate:conform textului       Va fi caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, luni (10 august) în vestul țării, marți (11 august) în vest, nord-vest, în sud și local în rest, iar miercuri (12 august) în sud-vest și în extremitatea de sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 30 și 36 de grade, iar marți în Câmpia de Vest vor atinge 37...39 de grade.      Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, luni (10 august) în regiunile vestice și sud-vestice, marți (11 august) îndeosebi în zonele de câmpie, iar miercuri (12 august) local în sudul teritoriului.      Nopțile vor fi tropicale, pe arii restrânse în vestul și sudul țării, cu cele mai ridicate temperaturi minime în Dealurile de Vest și pe litoral, până la 22...23 de grade. Notă: În noaptea de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, temporar vor fi intensificări ale vântului în vestul și sud-estul teritoriului, în general cu viteze de 40...50 km/h. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică marți (11 august), izolat în zona Carpaților Orientali și Munții Apuseni, iar miercuri (12 august) local în zona de munte, în sud-vest și centru. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 10 august, ora 10:00 – 11 august, ora 10:00Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicalăZone afectate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș       Luni (10 august), în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș temperaturile vor fi deosebit de ridicate, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33...34 de grade în Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei și 35...36 de grade în Banat și Crișana, iar pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 21...23 de grade în Dealurile de Vest.