Our social corner

Entertainment

Connect-R a vrut să renunțe din prima zi la Asia Express

connect r asia

Realitatea din Asia Express le-a dat peste cap socotelile făcute la plecarea din țară.

Deși au plecat cu gândul că este imposibil să nu se descurce, Shift și Connect-R și-au schimbat complet părerea odată cu primul pas făcut pe Drumul Împăraților. “O să iau cu mine o poză cu Hagi și asta sigur o să mă ajute la autostop. E imposibil să nu ne înțelegem cu ei. Avem speranță că în unele seri vom găsi chiar și o pensiune sau un hotel la care să stăm. N-avem noi condiție fizică, dar pe psihic stăm foarte bine”, spuneau cei doi cu câteva zile înainte de plecare.

Primul autostop, prima misiune șI prima noapte de căutat cazare le-au dat însă planurile peste cap. “Nu ne așteptam să fie chiar așa. În momentul ăsta nici măcar nu ne mai amintim de confortul de acasă”, spune Shift.

“În prima zi de Asia Express eu am vrut să plec acasă. Cu turcii e imposibil să te înțelegi, nu vorbește unul o boabă de engleză, iar autostopul e un coșmar. Rucsacii pe care îi cărăm au cel puțin 17 kilograme. Eu mi-am aruncat tot din el, o să vedeți și în emisiune. Am decis să ne numim echipa Gambă pentru că la cât am mers pe jos ni s-a dublat dimensiunea picioarelor de când am ajuns aici”, a mărturisit Connect-R.

Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele nouă perechi dornice de aventură și adrenalină.

Drumul Împăraților trece prin Turcia, Georgia, Azerbaijan și continua cu două destinații surpriză. Telespectatorii și fanii reality-show-ului de la Antena 1 sunt  în permanență ținuți la curent cu ce se întâmplă acolo atât pe TV, cât și în online, pe a1.ro, în secțiunea Jurnal de Asia și pe conturile de socializare ale emisiunii.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Digi Communications
BusinessAcum o săptămână

Digi Communications anunță venituri de 532 milioane de euro în T1 2025, pe fondul unei creșteri solide în Europa

hbo max
EntertainmentAcum o săptămână

HBO Max se întoarce: Warner Bros. recunoaște că „Max” n-a fost tocmai… maxim

prince of persia
TechAcum o săptămână

Ubisoft ne promite din nou Prince of Persia Remake… în 2026

TVAcum o săptămână

Bridgerton ne scoate la pensie: Netflix promite Sezoanele 5 și 6, dar ne lasă cu ochii în soare până în 2026

Oferta SkyShowtime
TVAcum o săptămână

Oferta SkyShowtime: 40% reducere timp de un an întreg

primaria
ActualitateAcum o săptămână

Tururi ghidate, expoziții și muzică live la „Primăria deschisă”, în cadrul nopții europene a muzeelor 2025

Destinație Finală Succesorii
EntertainmentAcum o săptămână

„Destinație Finală Succesorii” – pentru cine mai are nervii tari și popcornul cald

miruna ungureanu
TVAcum 2 săptămâni

Simona Beșleagă, Miruna Ungureanu și Famous by D-Strict merg mai departe în marea finală Românii au talent!

strângerea mâinii
LifeAcum 2 săptămâni

Ce semnifică strângerea mâinii și cum a evoluat de-a lungul istoriei

old guard 2
ActualitateAcum 2 săptămâni

The Old Guard 2: Uma Thurman intră în acțiune – ce aduce nou sequelul Netflix?

dureri articulare
HealthAcum 2 săptămâni

Ce înseamnă durerile articulare de genunchi, umeri sau încheieturile mâinii – cauze și soluții

Squid Game sezonul 3
EntertainmentAcum 2 săptămâni

Squid Game sezonul 3: data lansării, teaser și detalii despre finalul exploziv

Orașe care se scufundă
SciencesAcum 2 săptămâni

Orașe care se scufundă: 10 metropole în pericol real

upgrade Windows 11 PC incompatibil
TechAcum 2 săptămâni

Cum să faci upgrade la Windows 11 pe un PC incompatibil: 2 metode gratuite și sigure

Străzi Deschise București
ActualitateAcum 2 săptămâni

Weekend pietonal Calea Victoriei: mașini retro, magie urbană și concert Irina Sârbu, 10–11 mai

Facebook

underarmour.ro

Avertizari meteo

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 24-05-2025 Ora : 5 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 05:35 si 09:00 In zona : Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Panaci, Poiana Stampei, Coșna; Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-05-2025 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 23 mai, ora 10 – 26 mai, ora 20Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnateZone afectate: conform textului       În intervalul menționat în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40...50 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 25...35 l/mp, iar prin acumulare vor depăși local 50...70 l/mp. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate: conform textului și hărții       În cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de 30...50 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.