Our social corner

Actualitate

”Culorile Persiei”, o incursiune în cultura Iranului, la ARCUB

„Culorile Persiei” marchează 120 de ani de relaţii diplomatice dintre Iran şi România printr-un eveniment unic, în luna iulie, la ARCUB Gabroveni. Între 18 şi 22 iulie 2022, publicul român este invitat într-o incursiune în cultura iraniană printr-o serie de expoziţii şi ateliere susţinute de artişti importanţi din Iran. Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Islamice Iran din România în parteneriat Primăria Capitalei prin ARCUB, sub auspiciile Ambasadei Republicii Islamice Iran în România, cu susţinerea Prefecturii din Isfahan.

Desfăşurată în trei spaţii expoziţionale de la parterul Hanului Gabroveni, „Culorile Persiei” expune lucrările a 13 dintre cei mai mari artişti din Isfahan, de la sculpturi în lemn, la gravuri, broderii şi bijuterii.  În exclusivitate pentru evenimentul de la ARCUB, publicul are ocazia rară de a participa, în cadrul expoziţiei, la ateliere susţinute chiar de artiştii din Isfahan. Proiectul cuprinde ateliere şi demonstraţii live ale unor tehnici antice persane de realizare a picturilor în miniatură, de şlefuire şi încrustare a lemnului, prelucrare a pietrelor preţioase, broderie sau gravură folosite cu precădere în zona Isfahanului.

„Fiecare națiune are o datorie de recunoștință față de păstrătorii modeşti ai culturii și artei sale pentru durabilitatea, longevitatea și existența meșteșugurilor sale. Ei sunt artiștii care, atât conștient, cât și accidental, au depus un efort pentru a păstra tradițiile istorice ale patriei grupului lor etnic. Fiind una dintre capitalele mondiale ale meșteșugurilor, Iranul se mândrește cu fundalul bogat, varietatea, complexitatea și producția abundentă a meșteșugurilor sale. Artefactele persane arată fascinația iranianului pentru modelele geometrice, modelele imaginative și motivele din natură.” Ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti, Excelenţa Sa, Seyed Hossein Sadat Meidani. 

Artizanatul iranian a fost întotdeauna renumit pentru istoria și vechimea sa, autenticitatea culturală și istorică, diversitatea produselor, frumusețea motivelor și abordările imaginative ale operelor de artă, iar Isfahan are o poziție unică în artizanat printre toate orașele din Iran datorită talentelor istorice și inerente, forței de muncă și unui cadru cultural unic. 

Isfahan, recunoscut pe plan mondial ca orașul meșteșugurilor și artizanatului, și o carte eternă a artei plastice și a arhitecturii Iranului, este onorat să organizeze la București, în numele Republicii Islamice Iran, «Săptămâna Culturală a Isfahanului», cu ocazia celebrării a 120 de ani de relații diplomatice și constructive între cele două țări prietene, cu participarea unui grup de artiști de seamă ai artizanatului și artelor tradiționale. Prezența acestor mesageri ai artei și culturii este o oportunitate extraordinară de a prezenta acest oraș-muzeu al Iranului, și de a invita oamenii iubitori de cultură din România să călătorească în Iran și în Isfahan.” Guvernatorul General al Provinciei Isfahan, Sayed Reza Mortazavy

Artiştii proiectului „Culorile Persanului” sunt Mohsen Seyed Fattahi, Mojtaba Ayoubi Marbini, Nasrin Kardani Esfahani, Hamed Karimi, Aliakbar Taebi, Mohammadreza Talebi, Behzad Fallahi Sichani, Mohsen Davari Dolatabadi, Vahid Sabaghi, Milad Yazdkhasti, Mohammadebrahim Golriz Khatami, Zahra Abasaltian Naeeni şi Amirkamyar Kazemi Darafshani.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18-22 iulie 2022, zilnic, între orele 11.00 şi 21.00, la ARCUB Gabroveniîn sălile Cafenea, Librărie şi Arcelor.

activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum o lună

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum o lună

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum o lună

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum o lună

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum o lună

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 7 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 7 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 7 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 7 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 10 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 12 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo

  • Avertizare meteorologica

    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 10-09-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 11 septembrie, ora 12 – 11 septembrie, ora 18; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : MESAJ 2 AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 11 septembrie, ora 12 – 11 septembrie, ora 18Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic;Zone afectate: Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul, estul și sud-estul Transilvaniei.       Vineri (11 septembrie) în Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul, estul și sud-estul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate, iar maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade. Cele mai mari valori se vor atinge în județele Arad și Olt unde local va fi caniculă și disconfort termic (indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități). COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 11 septembrie, ora 12 – 11 septembrie, ora 18Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat;Zone afectate: Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, sud-vestul și centrul Transilvaniei.       În Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul și centrul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Maximele termice se vor situa între 33 și 36 de grade. Cele mai mari valori, canicula și disconfortul termic accentuat (indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități) vor fi în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.

  • Informare meteorologica

    Ziua/luna/anul : 10-09-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 3 Intervalul : 11 septembrie, ora 12 – 13 septembrie, ora 22; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, cantități însemnate de apă; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 11 septembrie, ora 12 – 13 septembrie, ora 22Fenomene vizate: intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, cantități însemnate de apă;Zone afectate: conform textului       Pe parcursul zilei de vineri (11 septembrie), în Banat, Crișana, la munte și izolat în restul teritoriului, vor fi intensificări ale vântului, iar la rafală se vor atinge viteze în general de 40...50 km/h.       Vremea va deveni instabilă, în seara zilei de vineri (11 septembrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 septembrie) în vestul, nordul și centrul țării, iar sâmbătă (12 septembrie) și duminică (13 septembrie) în sud, est și centru. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1...2 cm) și vijelii (viteze de 50...60 km/h). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30...40 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 10-09-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 10 septembrie, ora 12 – 10 septembrie, ora 18; Zonele afectate : sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei; Fenomene : temperaturi deosebit de ridicate;; Mesaj : MESAJ 1 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 10 septembrie, ora 12 – 10 septembrie, ora 18Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate;Zone afectate: sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei       Joi (10 septembrie) în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Banatului, unde va fi caniculă.