Our social corner

Business

Efectele pandemiei: 300.000 de companii riscă să intre în insolvență

A trecut un an de la debutul pandemiei SARS-CoV-2 în România, un an în care mediul antreprenorial a suferit pierderi considerabile.

Astfel, potrivit informatiilor de pe platforma termene.ro, nu mai puțin de 8.985 de firme din România au intrat în insolvență în anul 2020. 

68.212 de firme au cerut emiterea certificatului de stare de urgență pentru suspendarea activităților (din domenii variate, de la HoReCa, turism, transporturi și până la cele de divertisment și activități culturale), iar 53.638 de firme au fost radiate. 

Conform acelorași date, 21.603 de companii au apelat la programul de creditare IMM INVEST pentru susținerea activității. 

1.1 milioane de persoane riscă să își piardă locul de muncă și să intre în șomaj pentru că sunt angajate în cele 300.000 de firme cu risc mare și foarte mare de insolvență.

Tot în 2020 au fost înființate 111.373 de firme noi. 

Potrivit studiilor efectuate în perioade normale ale economiei și ale unei piețe în dezvoltare, una din trei companii nu supraviețuiește primului an, iar după 5 ani, mai puțin de 10% dintre firmele noi rămân în piață, dintre cele care au activitate.

Dintre acestea cam 70 – 80% stagnează la un nivel de supraviețuire și nu pot crește, nu pot scala, iar acest lucru nu afectează doar compania, ci și mediul antreprenorial în general. „Cu atât mai mult acum, într-un astfel de moment de incertitudine, avem nevoie de un control riguros al banilor în companie, iar acest lucru se poate învăța”, explica Remus Bălan, Program Manager al Business Mentors.

Programul BUSINESS MENTORS este conceput cu scopul de a forma noua generatie de antreprenori si de a dezvolta o comunitate puternica de business.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 2 luni

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 2 luni

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 2 luni

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 2 luni

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 8 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 8 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 8 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 8 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 8 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 12 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 1 an

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 06-10-2026 Ora : 6 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 06:45 si 09:00 In zona : Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Poiana Stampei, Coșna; Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.