Our social corner

TV

Ella Prodan, actrița din Iubire cu parfum de lavandă, despre vacanță și revenirea pe platourile de filmare: ”Mi-am lăsat personajul la plajă în Podișor”

Ella Prodan 2

Ella Prodan, interpreta Claudiei din serialul original Iubire cu parfum de lavandă, semnat de Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production pentru Antena 1, a profitat din plin de pauza dintre sezoane pentru a-și încărca bateriile. A împărțit vara între o vacanță în familie, plină de soare și distracție, și o escapadă cu partenerul, dedicată relaxării și naturii.

„Am fost în vacanță și în patru, și în doi. Cu copiii am ales Costa del Sol, în Spania, mult soare, apă perfectă pentru bălăceală și energie bună. Pentru vacanța în doi am mers la munte, am făcut trasee, ne-am răcorit și am dat jos paella și înghețata din concediul cu cei mici”, povestește actrița.

Spre deosebire de alte pauze de filmare, de data aceasta Ella spune că a reușit să se deconecteze complet de personajul său. „Am reușit să mă deconectez total de Claudia și să o las și pe ea să facă liniștită plajă la Podișor. Dar recunosc, abia aștept să o reîntâlnesc!”

Dacă ar exista un episod special „Claudia în vacanță”, actrița îl vede desfășurându-se pe un yacht luxos „plătit de Zamfir”, dar în locuri ferite de turiști, pentru ca și Traian să se simtă în largul lui.

În această pauză, Ella a descoperit că are nevoie de timp pentru a se relaxa cu adevărat. „Am realizat că îmi trebuie o vacanță înainte de vacanță ca să pot să mă bucur pe deplin de ea. Cred că trebuie să învăț să fiu mai blândă cu mine și să nu mai iau lucrurile atât de în serios.”

Cât despre platourile de filmare, dorul a fost prezent pe tot parcursul verii: „Îmi dă energie să filmez, mă ține în priză. Altfel, apare o neliniște care nu-mi dă pace.”

Ella Prodan revine din toamnă în rolul Claudiei în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, semnat de Ruxandra Ion și produsde Dream Film Production, în exclusivitate la Antena 1 și pe AntenaPLAY cu un nou sezon. În satul Podișor, lucrurile nu vor mai fi deloc la fel, iubirile se complică, secretele ies la iveală, iar personajele sunt puse față în față cu alegeri care le pot schimba destinele. Așa că, rămâneți aproape.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 2 luni

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 2 luni

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 2 luni

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 2 luni

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 8 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 8 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 8 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 8 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 8 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 12 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 1 an

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo