Este consumul compulsiv o evadare din tristețe?

Din dragoste de viață, cea mai recentă apariție editorială care este legată de numele lui Erich Fromm, reprezintă o întâlnire cu cele mai importante idei ale celebrului psihanalist și sociolog, o cristalizare a operei sale, în formă orală.

Cartea s-a născut în urma transcrierii fidele a unor serii de interviuri radiofonice pe care Fromm le-a acordat jurnalistului și moderatorului Hans Jürgen Schultz, în ultimul său deceniu de viață.

Reflecțiile sale captivează atât printr-o actualitate și aplicabilitate la fel de valabile și acum, ca în urmă cu cel puțin 50 de ani, dar și prin modul limpede, cald și empatic în care Fromm le aduce în fața publicului. Dincolo de concepte, el are talentul de a crea, prin expunerea sa, prin poveștile și exemplele alese, înțelegerea a ceea ce se află în spatele unor nevoi și a unor comportamente. Preponderent acelea de care nu suntem conștienți, dar care ne fac profund nefericiți, într-o existență pe care o resimțim ca fiind lipsită de un sens sau un scop mai profund decât acela de a trăi. Astfel, el explică ce înseamnă plictisul în societatea modernă, ce sunt nevoile fabricate, care este originea agresivității umane, ce sunt psihologia și psihanaliza pentru nepsihologi, ce reprezintă rezistența care ne împiedică să ne vedem pe noi înșine mai aproape de realitate și ne menține într-o lume a falselor așteptări, de ce ar trebui să învățăm cu toții limbajul universal al viselor pentru a fi mai sănătoși în relația cu viața noastră psihică. De asemenea, analizează în același timp consumerismul exacerbat în care ne-am afundat, competiția existențială, diminuarea vizibilă a empatiei și alienarea noastră, ca formă curentă de a fi.

„Fromm era un vorbitor extraordinar de bun tocmai pentru că era un ascultător extraordinar de bun. (…) Atunci când îl citesc, mă frapează mereu bogăția ideilor, sugestiilor, analizelor și interpetărilor sale. (…) Aveam mereu sentimentul că, atunci când mă despărțeam de el, eram un om diferit de cel ce fusesem atunci când ajunsesem: plecam cu mintea mai limpede, simțindu-mă mai viu și mai puțin intimidat de forțele care ne oprimă și ne fac vulnerabili în fața disperării. Nu doar cunoașterea lui îl făcea atât de carismatic, ci interdependența dintre viață și teorie, dintre teorie și viață”, notează Schultz, după întâlnirile avute cu Fromm și înregistrarea conversațiilor cu acesta, iar efectul de schimbare interioară se păstrează la fel de intens și în paginile cărții.

Una dintre cele mai frumoase invitații pe care Fromm o face cititorilor săi este aceea a conștientizării ideii despre ce ne definește astăzi, ca valori și nevoi.  Și cum putem, astfel, să ne apropiem mai mult de conceptul de împlinire sufletească, de fericire: punându-ne întrebări despre noi și cultivându-ne răbdarea de a înțelege unde se află, de fapt, esența problemei. Ca în cazul consumerismului, o goană între „a avea”, care ne împiedică „să fim”. „Oamenii sunt din ce în ce mai înclinați să își exprime ființa prin substantive însoțite de o formă a verbului a avea. Am totul, dar nu sunt nimic,” precizând că lucrurile iau locul ființelor, din ce în ce mai mult, în societatea actuală. Iar dacă viața stă doar în posesiuni și uz, precizează el, omul degenerează; devine un lucru; viața lui devine fără rost, practic, o formă de suferință. Ceea ce lipsește este impulsul care să-l anime, să îl facă să fie activ.

Fromm nu condamnă consumul în sine, ci atrage atenția asupra formelor sale, adăugând că, comparativ cu alte forme de organizare și structurare mai timpurii din istoria omenirii, am ajuns într-o societate în care domină consumul compulsiv. Iar ce stă la baza acestui comportament este de fapt un mod de a evada din tristețe. „Consumul promite vindecare și, de fapt, satisface o foame prin care vor fi oarecum alinate depresia și anxietatea. (…) O persoană deprimată se simte de parcă are un gol pe dinăuntru, se simte ca paralizată, de parcă nu mai poate să acționeze, de parcă nu se mai poate mișca dacă nu o pune cineva în acțiune. Dacă ea consumă ceva, sentimentul de gol, de paralizie și de slăbiciune o părăsește temporar și se poate simți așa: <sunt totuși o persoană. Există ceva în mine. Nu sunt chiar un zero barat.> Și apoi se umple cu lucruri care îi alungă golul interior”, analiză valabilă începând cu consumul excesiv de alimente, până la lucruri și obiecte menite să distragă atenția de la propria persoană sau propriile nefericiri.

Înțelegerea acestui cerc vicios și schimbarea constau în contemplare, coștientizare și implicarea în activități care să atingă potențialul uman de creație și iubire în relația cu noi înșine și cu ceilalți, atribute ale unei vieți împlinite. Iar să „ne dăm cu un pas înapoi de la iureșul vieții, să revenim la noi, să nu mai reacționăm constant la stimuli, să ne <golim>, astfel încât să putem să devenim activi în noi înșine”, ar fi un început, un prim pas spre vindecare, spre a ne recăpăta o stare de bine.  

Erich Fromm a studiat psihologie, filosofie și sociologie la Heidelberg, si-a luat doctoratul la vârsta de douăzeci și doi de ani si si-a terminat formarea la renumitul Institut Psihanalitic din Berlin. Din 1930 a început să practice psihanaliza. Activitatea de psihanalist s-a îmbinat cu cea de profesor și cea de autor.