Our social corner

Tech

Jeff Bezos a ieșit în spațiu la bordul rachetei Blue Origin

Fondatorul Amazon împreună cu fratele său, pionierul aviației Wally Funk și incă un pasager care a câștigat locul la licitație au fost primii care au testat sistemul de rachete suborbitale New Shepard.

Inițial se presupunea că scaunele primului zbor cu echipaj ar fi ocupate de angajați, inclusiv cel puțin unul dintre numeroșii astronauți aflați pe statul de plată al companiei. Dar după 15 zboruri de testare și numeroase revizuiri ale programului, Jeff Bezos a anunțat brusc că va face parte din echipaj într-un zbor pe 20 iulie, aniversarea primei aterizări. Este posibil să nu fie o coincidență faptul că la începutul acestei luni a demisionat din funcția de CEO al Amazon.

Jeff Bezos a trecut linia Kármán, marginea spațiului recunoscută la nivel internațional, situată la 62 de mile deasupra nivelului mării, iar cu această ocazie a primit titlul onorific de „astronaut”.

La aproximativ trei minute după lansare, capsula RSS First Step s-a separat de rachetă și a trecut de atmosfera Pământului. Zborul a fost scurt, doar 10 minute si 20 de secunde, iar la întoarcerea pe Pământ, Bezos și restul echipajului au fost recuperați din deșert. Au fost întâmpinați de familiile lor, împreună cu iubita lui Bezos, Lauren Sanchez.

Blue Origin are programate încă două zboruri de turism spațial anul acesta și este în discuții cu NASA pentru a reconsidera un contract lunar de miliarde de dolari pe care agenția l-a acordat rivalului SpaceX al lui Elon Musk.

activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 zile

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 7 zile

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 7 zile

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 7 zile

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 7 zile

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 săptămâni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 6 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 6 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 6 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 6 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 6 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 9 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 10 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo