Our social corner

Sport

Mai mulți spectatori la EURO 2020 pe Arena Națională

Ministrul Tineretului și Sportului a anunțat mărirea procentului de ocupare a locurilor de pe Arena Națională la meciurile EURO 2020

Deși inițial se anunțase că fanii care vin la București pentru meciurile din grupa C de la Euro 2020 pot ocupa un sfert din locurile de pe Arena Națională, în urma ședinței de guvern de astăzi s-a decis dublarea acestui procent. Astfel, se așteaptă ca peste 27.000 de fani să asiste la partide.

„Trebuie să știți că ieri am aprobat în ședința de guvern 50% pentru meciurile de la Euro. Cred că este un pas uriaș și probabil că și organizatorii se vor folosi de aceste numere. Suntem deschiși. Cred că o să avem un eveniment super. Este un eveniment istoric, poate marca efectiv viitorul sportului românesc. Mi-aș dori mai mult ca naționala României să facă niște pași istorici și să ne calificăm în viitor la turnee finale. Avem ce trebuie, poate trebuie să mai schimbăm câteva lucruri”

Eduard Novak, Antena 1.

Duminică, 13 iunie, va avea loc primul meci din grupa C, între Austria și Macedonia de Nord, începând cu ora 19:00. Dintre echipele grupei C, doar Ucraina, Macedonia și Austria vor avea meciuri pe Arena Națională, Olanda urmând să joace pe Amsterdam Arena.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 zile

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum o săptămână

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum o săptămână

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum o săptămână

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum o săptămână

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 săptămâni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 6 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 6 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 6 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 6 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 6 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 9 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 10 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo