Our social corner

Sport

Premii mai mari pentru sportivii români medaliaţi la competiţii internaţionale

Guvernul României a majorat cu 50% valoarea premiilor pentru sportivii români care s-au clasat pe podium la competiţiile internaţionale.

Astfel, un sportiv care câștigă o medalie de aur la campionatele mondiale de seniori primește 84.000 de euro, în timp ce argintul este recompensat cu 55.000 de euro, iar bronzul cu 45.000 de euro.

Medaliile câștigate la Jocurile Olimpice au alte valori: aurul – 105.000 euro, argintul – 84.000 de euro, iar bronzul 63.000 de euro.

Nu numai sportivii sunt recompensați, ci și antrenorii și colectivele tehnice ale acestora. ”Este o formă de recunoaştere şi apreciere a performanţelor deosebite. Am văzut cu toţii în această vară, şi probabil că această serie de succese continuă, dată fiind determinarea şi forma foarte bună a sportivilor români”, a spus Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Astfel, pentru disciplinele sportive individuale, antrenorul care a pregătit un singur sportiv, premiat, poate primi un premiu al cărui cuantum este cel mult egal cu valoarea celui acordat sportivului.

Antrenorul care a pregătit mai mulţi sportivi premiaţi poate primi un premiu sau recompensă, al cărui cuantum este cel mult egal cu valoarea cumulată a premiilor unitare ale sportivilor pregătiţi.

Pentru disciplinele sportive individuale olimpice sau cele individuale neolimpice, din cadrul sporturilor olimpice unde pregătirea este asigurată de mai mulţi antrenori şi competiţia se desfăşoară la mai multe probe, premierea se face astfel: antrenorul principal sau antrenorul naţional poate primi un premiu compus din valoarea cea mai mare a unui premiu cumulată cu valoarea fiecăruia din celelalte premii obţinute de sportivii pregătiţi. Şi antrenorii secunzi vor putea primi un premiu de până la 75% din valoarea premiului obţinut de antrenorul principal.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

tplink
TechAcum 4 luni

TP-Link aduce la IFA 2025 tehnologii Wi-Fi 7 și soluții smart home pentru locuințe conectate

MOTOROLA RAZR SWAROVSKI TABLETOP
TechAcum 4 luni

Motorola aduce în România Briliant Collection, în parteneriat cu Swarovski

Denisa Cramba
TVAcum 4 luni

Vocea României revine spectaculos: sezonul 13 a debutat ca lider absolut de audiență

„Dupa ei potopul Romania te iubesc
ActualitateAcum 4 luni

400 de milioane de euro pierduți pentru prevenirea inundațiilor: noul sezon „România, te iubesc!” dezvăluie detalii alarmante

Matei Ioachimescu
ConcerteAcum 4 luni

Bucureștiul se transformă în capitala muzicii: Piața Festivalului George Enescu revine în septembrie 2025

FOTO 2 Vodafone x UEFA
SportAcum 4 luni

Vodafone devine partener oficial UEFA pentru fotbalul feminin și masculin

Joanna Lumleys Danube RO 1
TVAcum 4 luni

BBC Studios și Digi România reînnoiesc parteneriatul pentru documentare și seriale de top

Anamaria Prodan in show ul La bine si la Roast
TVAcum 4 luni

„La bine și la Roast” debutează cu Anamaria Prodan în centrul glumelor acide

CTS official picture
ActualitateAcum 4 luni

Consumer Tech Show 2025 transformă Bucureștiul în capitala tehnologiei smart și entertainmentului digital

Google Ads Safety Report 2024
TechAcum 5 luni

Google primește o nouă amendă record de 2,95 miliarde euro din partea UE

Galaxy Z Fold 6
TechAcum 5 luni

Samsung anunță programul de actualizare pentru One UI 8 și Android 16 pentru mai multe dispozitive Galaxy

ferrari monza
SportAcum 5 luni

Monza devine scena Ferrari: design istoric și primul Grand Prix pentru Hamilton în roșu

Facebook

Avertizari meteo

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-01-2026 Ora : 12 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 12:00 si 14:00 In zona : Zona continentală a județului Constanta , respectiv zona localităților: Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Hârșova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Ostrov, Cogealac, Negru Vodă, Băneasa, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Rasova, Lipnița, Ciobanu, Crucea, Peștera, Chirnogeni, Albești, Independența, Oltina, Aliman, Mihai Viteazu, Ciocârlia, Ghindărești, Amzacea, Cuza Voda, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Mereni, Seimeni, Ion Corvin, Topalu, Gârliciu, Comana, Bărăganu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Tortoman, Cerchezu, Siliștea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu, Dumbrăveni;Județul Tulcea: Murighiol, Mahmudia, Beștepe; Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-01-2026 Ora : 10 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 10:00 si 14:00 In zona : Județul Gorj: Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Târgu Cărbunești, Turceni, Tismana, Bâlteni, Mătăsari, Bălești, Plopșoru, Țânțăreni, Țicleni, Padeș, Drăguțești, Scoarța, Turburea, Aninoasa, Peștișani, Crușet, Fărcășești, Negomir, Slivilești, Vladimir, Dănești, Bustuchin, Borăscu, Urdari, Văgiulești, Bolboși, Stoina, Logrești, Stejari, Dănciulești, Albeni, Brănești, Săulești, Drăgotești, Cătunele, Licurici, Căpreni, Telești, Ionești, Berlești, Jupânești, Godinești, Câlnic, Glogova, Hurezani, Bărbătești, Samarinești, Ciuperceni, Arcani;Județul Olt: Slatina, Balș, Scornicești, Piatra-Olt, Potcoava, Iancu Jianu, Curtișoara, Găneasa, Valea Mare, Movileni, Corbu, Colonești, Strejești, Pleșoiu, Verguleasa, Brâncoveni, Bobicești, Schitu, Pârșcoveni, Morunglav, Cârlogani, Vitomirești, Vulpeni, Vulturești, Teslui, Brebeni, Cungrea, Bârza, Spineni, Slătioara, Grădinari, Icoana, Poboru, Perieți, Bărăști, Voineasa, Găvănești, Sârbii - Măgura, Dobroteasa, Călui, Priseaca, Bălteni, Oboga, Dobrun, Făgețelu, Milcov, Leleasca, Optași-Măgura, Dobrețu, Ipotesti, Tătulești, Oporelu, Sâmburești, Topana, Baldovinești;Județul Vâlcea: Drăgășani, Bălcești, Prundeni, Fârtățești, Stoilești, Ionești, Șușani, Galicea, Orlești, Lungești, Ștefănești, Olanu, Roșiile, Valea Mare, Zătreni, Tetoiu, Grădiștea, Glăvile, Dănicei, Sutești, Șirineasa, Laloșu, Livezi, Scundu, Sinești, Lădești, Ghioroiu, Lăpușata, Măciuca, Roești, Drăgoești, Pesceana, Diculești, Crețeni, Mădulari, Gușoeni, Făurești, Voicești, Stănești, Lăcusteni, Mitrofani, Amărăști;Județul Dolj: Craiova, Filiași, Podari, Argetoaia, Brădești, Melinești, Șimnicu de Sus, Bucovăț, Ișalnița, Braloștița, Pielești, Breasta, Goiești, Coșoveni, Malu Mare, Robănești, Murgași, Coțofenii din Dos, Drăgotești, Cernătești, Scăești, Sopot, Almăj, Terpezița, Grecești, Bulzești, Brabova, Fărcaș, Mischii, Predești, Ghercești, Coțofenii din Față, Cârcea, Pleșoi, Seaca de Pădure, Tălpaș, Secu, Gogoșu, Botoșești-Paia;Județul Mehedinţi: Strehaia, Corcova, Baia de Aramă, Bala, Butoiești, Broșteni, Florești, Dumbrava, Grozești, Breznița-Motru, Stângăceaua; Se vor semnala : Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.