Our social corner

Health

România are una dintre cele mai mici rate de alăptare din Europa, cu cifre în continuă scădere

Anual, în prima săptămână din luna august este marcată Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân. Iar dacă despre nenumăratele beneficii ale alăptării pentru copii se discută mai des, medicii subliniază faptul că avantajele pentru mamă nu sunt nici ele deloc de ignorat. Mai exact, studiile efectuate în ultimele decenii au demonstrat faptul că factaţia şi alăptarea reduc riscul de cancer la sân, cancer ovarian, diabet de tip 2 şi afecţiuni vasculare.

Studiile susțin ipoteza că alăptarea are rol de protecție pentru mamă, astfel alăptarea până la cel puțin 12 luni a fost asociată cu un risc redus de carcinom mamar și ovarian cu 26% și, respectiv, 37%. Totodată, hrănitul la sân al copilului a fost asociat cu un risc de diabet zaharat de tip 2 de 32% mai scăzut, cu o durată mai lungă de amenoree. De partea cealaltă, durata mai scurtă a alăptării a fost asociată cu un risc mai mare de depresie postpartum”, explică Dr. George Diaconu,medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Royal Hospital.

Creșterea ratei de alăptare au putea evita 20.000 de decese provocate de cancerul la sân, anual

Mai mult, conform estimărilor făcute de OMS, o creştere a ratei de alăptare ar putea evita anual 20.000 de decese provocate de cancerul de sân. Acest lucru ar putea contribui cu atât mai mult cu cât, în România, cancerul de sân reprezintă principala cauză de mortalitate la femei, această afecțiune reprezentând 16% din totalul deceselor cauzate de cancer.

Cu toate acestea, potrivit celor mai recente statistici furnizate de INSP, în România, rata alăptării exclusive – de 12,6% – este printre cele mai mici din Europa, iar datele analizate în dinamică indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani. În acest timp, în Europa, rata medie este de 25%, iar la nivel mondial crește până la 41%.

Potrivit aceleași surse, variațiile sunt importante în diferite zone ale țării, astfel că cea mai mare prevalenţă a alăptării exclusive (16,1%), se întâlnește în macroregiunea 2 (Moldova – Dobrogea), iar cele mai mici, în jurul a 10%, se întâlnesc în macroregiunile 3 şi 4 (Muntenia – Bucureşti, şi Banat – Oltenia). Totodată, analiza subliniază faptul că prevalenţa alăptării exclusive, în mediul urban, este aproape de două ori mai mare decât în mediul rural – 15,4 față de 9,8%.

”Din practica medicală, putem identifica unii factori drept responsabili pentru rata scăzută de alăptare, cum ar fi lipsa de informare asupra beneficiilor laptelui matern asupra copilului, dar și asupra mamei și numărul insuficient de consilieri zonali în alăptare. De cele mai multe ori, pacientele se tem de “furia laptelui”, care reprezintă o frecventă complicație asupra sânului matern în primele săptămâni din cauza din cauza înfundării canalelor de lactație sau a lipsei de golire suficientă a sânului post alăptare a copilului. Un consilier în alăptare cât mai aproape de domiciliul pacientei o poate ajuta și sprijini în această problemă crescând astfel rata de alăptare și sprijinind tânără mamă în procesul de îngrijire a sânului și prevenirea complicațiilor”, consideră Dr. George Diaconu.

Un alt motiv de reticență a fost observat în rândul femeilor care au implanturi mamare și se tem că sânii se pot lăsa din cauza alăptării. ”Este adevărat că acest fenomen poate apărea, mai ales în cazul în care alăptarea durează și mai mult de doi ani. În același timp, însă, nu putem să nu remarcăm faptul că, de cele mai multe ori, sânul se lasă după sarcină chiar și în lipsa hrănirii la sân a bebelușului. Acest lucru este cauzat de modificările hormonale din sarcină sau de fluctuațiile de greutate, alăptare este doar unul dintre posibilii factori, care însă aduce cu el beneficii majore!”, a încheiat medicul specialist obstetrică-ginecologie.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 3 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 3 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 3 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 3 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 3 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 8 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

tplink
TechAcum 8 luni

TP-Link aduce la IFA 2025 tehnologii Wi-Fi 7 și soluții smart home pentru locuințe conectate

MOTOROLA RAZR SWAROVSKI TABLETOP
TechAcum 8 luni

Motorola aduce în România Briliant Collection, în parteneriat cu Swarovski

Denisa Cramba
TVAcum 8 luni

Vocea României revine spectaculos: sezonul 13 a debutat ca lider absolut de audiență

„Dupa ei potopul Romania te iubesc
ActualitateAcum 8 luni

400 de milioane de euro pierduți pentru prevenirea inundațiilor: noul sezon „România, te iubesc!” dezvăluie detalii alarmante

Matei Ioachimescu
ConcerteAcum 8 luni

Bucureștiul se transformă în capitala muzicii: Piața Festivalului George Enescu revine în septembrie 2025

FOTO 2 Vodafone x UEFA
SportAcum 8 luni

Vodafone devine partener oficial UEFA pentru fotbalul feminin și masculin

Joanna Lumleys Danube RO 1
TVAcum 8 luni

BBC Studios și Digi România reînnoiesc parteneriatul pentru documentare și seriale de top

Facebook

Avertizari meteo

  • Atentionare meteorologica

    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-05-2026 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 19 mai, ora 12 – 23 mai, ora 10 Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 19 mai, ora 12 – 23 mai, ora 10 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului        În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în jumătatea de est a țării, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.          Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, iar joi și vineri și în vestul și centrul teritoriului. Vor fi viteze în general de 45...55 km/h, iar în zona montană înaltă de 60...80 km/h.          ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBENInterval de valabilitate: 20 mai, ora 08 – 20 mai, ora 22Fenomene vizate: intensificări ale vântuluiZone afectate: Moldova, nordul Dobrogei, estul și nord-estul Munteniei         Miercuri (20 mai), vor fi intensificări ale vântului în Moldova, nordul Dobrogei, estul și nord-estul Munteniei, cu viteze de 50...65 km/h.