Our social corner

Health

Seychelles: peste 60% din populație vacinată, trend crescător al cazurilor COVID-19

turism insulele seychelles
Distribuie

Seychelles, țara care a vaccinat împotriva coronavirusului cel mai mare procent al populației din lume, a luat decizia închiderii școlilor și a anulat activitățile sportive pentru două săptămâni, datorită numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în creștere.

Cu toate că Seychelles a vaccinat împotriva Covid-19 cu ambele doze peste 60% din populația sa adultă, autoritățile au impus restricții similare cu cele impuse la sfârșitul anului 2020.

„În ciuda tuturor eforturilor excepționale pe care le depunem, situația Covid-19 din țara noastră este critică acum, cu multe cazuri zilnice raportate săptămâna trecută”, a declarat Peggy Vidot, ministrul sănătății, conform Bloomberg.

Seychelles, formată din 115 insule în Oceanul Indian, depinde de veniturile pe care le obține din turism, astfel că a luat decizia începerii vaccinării populației în luna ianuarie.

Până în prezent, 62,2% din populația de aproximativ 98 000 de persoane a fost vaccinată cu Sinopharm și Covishield (AstraZeneca fabricat în India). Chiar și în aceste condiții, numărul de infectări cu coronavirus s-a dublat în câteva zile, trecând de 1.000 de cazuri.

Autoritățile au declarat că o treime din cazurile active au implicat persoane cu ambele doze de vaccin.

Advertisement
Distribuie
Advertisement
Click pentru a adăuga un comentariu

Trebuie să fiți conectat pentru a posta un comentariu Login

Lasă un răspuns

Advertisement

Facebook

Advertisement

Copyright © 2021 TheExpert.ro