Our social corner

Health

Sindromul deficitului de natură. Cum ne protejăm copiii?

Cei mai mulți copii își petrec majoritatea timpului în interior, uitându-se la ecranele dispozitivelor mobile.

Noul studiu HEAD DOWNERS 2021 realizat de VELUX și Kantar în perioada 3-6 septembrie 2021, în rândul a 2.408 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, din opt țări europene (Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia) privind contactul oamenilor cu natura arată că, în ziua de azi, copiii sunt mult mai deconectați de natură decât generațiile anterioare. Perspectiva și comportamentul de a sta în cea mai mare parte a timpului în spații închise, cu privirea fixată în ecrane, are un impact deloc de neglijat asupra sănătății copilului.

Numeroase studii confirmă faptul că petrecerea timpului în natură scade agresivitatea, reduce simptomele tulburării ADHD (Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) și întărește sistemul imunitar al copiilor.

Parcurile și/sau locurile de joacă sunt prezente în toate școlile deoarece este un fapt cunoscut că acestea încurajează interacțiunea între copii. A fi în aer liber se dovedește a fi nu doar o formă benefică de petrecere a timpului, ci și un loc în care se dezvoltă abilitățile de a ajuta și de a coopera. Chiar și observarea naturii prin fereastră poate reduce stresul și poate regla ritmul cardiac. Cu toate acestea, există copii care nu au niciun contact cu natura. Părinții lor se luptă cu probleme care, reunite, sunt cunoscute sub numele de Sindromul deficitului de natură. Termenul îi aparține lui Richard Louv, autorul cărții „Ultimul copil al pădurii”. Acesta prezintă fenomenul prin care copiii pierd contactul cu natura și problemele de comportament cu care aceștia se confruntă din cauza lipsei timpului petrecut în aer liber, cum ar fi: dificultăți de concentrare, hiperactivitate, pierderea condiției fizice, boli ale civilizației moderne (obezitate, diabet etc.) și chiar miopie. Problema lipsei contactului cu natura este indicată mai des de respondenții care au copii, în special de părinții celor mai mari, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani (76%).

infografic head downers

Poate fi natura atractivă pentru copii?

Noul studiu HEAD DOWNERS 2021 realizat de VELUX privind contactul oamenilor cu natura a arătat că, în ziua de azi, copiii sunt mult mai puțin conectați cu natura decât generațiile anterioare, iar 93% dintre părinții intervievați sunt de acord cu această opinie. Mulți dintre ei își amintesc farmecul copilăriei lipsite de acces la tehnologie. 76% sunt de acord că, în prezent, există multe alte activități care sunt mai atractive pentru copii și adolescenți decât petrecerea timpului în aer liber, față de perioadele trecute. Părinții cred că, în ziua de azi, principala problemă care a dus la această schimbare este dependența de tehnologie. Mai mult de jumătate dintre respondenți sunt categoric de acord (61%) că timpul pe care copiii și tinerii îl petrec în fața ecranelor ar trebui controlat. Pornind de la principiul învățării prin puterea exemplului, încercarea de a distrage atenția adolescenților de la tehnologie poate provoca obiecții din partea acestora, dacă părinții nu sunt ei înșiși interesați de activități desfășurare în aer liber sau de contactul cu natura. Astfel, soluția ar fi ca adulții să reprezinte, în primul rând, un model de urmat pentru copii, mai ales pentru că beneficiile resimțite zi de zi de întreaga familie merită din plin. 

Să aducem mai multă lumină naturală și aer curat în viața copiilor

Nu putem renunța complet la tehnologie, așa că este esențial să găsim un echilibru. Mai ales că, potrivit rezultatelor cercetării, românii petrec cel mai mult timp conectați online, în fața ecranelor (80%) și cel mai puțin (68%) în contact cu natura, zilnic, dintre locuitorii a opt țări europene. Și au cele mai mari dificultăți în crearea și menținerea relațiilor interpersonale (66%), potrivit studiului menționat.  În plus,33% dintre români nu au privit nici măcar o dată cerul în ultima săptămână.

Așa că, ce putem face este să aducem mai multe elemente ale naturii în casele noastre. Lumina zilei, aerul proaspăt și contactul liniștitor cu natura îmbunătățesc bioritmul organismului și influențează, de asemenea, creativitatea, inventivitatea și un sentiment de fericire. Factorul de bază și, de fapt, cel mai important de reconectare cu mediul natural este dat de accesul la lumină, aer curat și vederea unui spațiu vast. Astfel, este importantă crearea unui loc special pentru a observa și admira natura, acasă.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you human? Please solve:Captcha


activitati educative copii
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

7 activități care pot transforma vacanța de vară într-o experiență memorabilă pentru copii și adolescenți

model AI
TechAcum 2 luni

Inteligența artificială intră în deciziile românilor: 64% dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc deja AI

ce cauta generatia z gadgeturi sustenabile
TechAcum 2 luni

Ce caută Generația Z la un gadget nou: să rămână rapid, să poată fi reparat și să reziste cât mai mult

lacul lebedelor bucuresti
EntertainmentAcum 2 luni

„Lacul Lebedelor”, pentru prima dată la Bucharest International Ballet Gala. Iana Salenko și Daniil Simkin dansează la București

02. Macheta presa Festivalul familiei 2026
ActualitateAcum 2 luni

Festivalul familiei revine la Iași: peste 50 de activități gratuite pentru copii, părinți și bunici

cuvinte sabotor
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Cinci formule care îți sabotează mintea de sportiv

resetarea mentala
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 4 luni

Cea mai importantă conversație după competiție nu este despre greșeli

639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 8 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 8 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 8 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 8 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 8 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 11 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 12 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 1 an

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

Facebook

Avertizari meteo