Our social corner

Puls sportiv

Transferuri, declarații și direcții clare în fotbalul românesc (10–17 iulie 2025)

Săptămâna trecută a adus câteva mișcări notabile în fotbalul intern, cu declarații directe, posibile transferuri importante și schimbări pe banca tehnică. Pe plan internațional, Ianis Hagi confirmă că viitorul lui nu include o revenire în România.

Louis Munteanu, aproape de transferul carierei

Atacantul de la CFR Cluj este aproape de o mutare importantă în străinătate, la o echipa din Franta. Mirel Rădoi a confirmat că îl urmărea încă de la 16 ani și consideră că are potențial de top. Transferul ar putea deveni unul dintre cele mai valoroase din Superligă în acest sezon, suma vehiculată fiind de 18 milioane de euro.

FCSB își aduce un nou jucător: Daniel Graovac

Campioana României a anunțat oficial transferul lui Daniel Graovac, fost fundaș central la CFR Cluj, care vine să consolideze defensiva roș-albaștrilor. Clubul a omis inițial detalii importante în prezentare, dar a confirmat ulterior componența completă a staffului.

”Campionii României anunță că Daniel Graovac este noul jucător al echipei noastre. Apărătorul care in ultima ediție a Superligii a evoluat pentru CFR Cluj a semnat deja contractul și se va alătura lotului condus de Elias Charalambous în luna iunie, când roș-albaștrii vor începe pregătirea noului sezon.

Clubul nostru îi urează bun venit lui Daniel și îi dorește să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, au transmis roș-albaștrii.”

Ianis Hagi exclude revenirea în România

Mijlocașul ofensiv român a declarat clar că nu are în plan să revină în Superligă. Ianis își dorește continuitate în străinătate și caută o echipă unde să joace constant. Bundesliga rămâne o opțiune, dar sunt discuții și în Belgia și Anglia.

„Le mulțumesc tuturor care au vorbit despre mine și s-au interesat, însă decizia mea este să rămân în străinătate. Vedem, încă analizez. Într-adevăr, am fost în ultimele 6 luni de contract cu Rangers. Contacte au fost, convorbiri, conversații cu diferite echipe, este normal. Sper doar să fiu inspirat să iau cea mai bună decizie”, a spus Ianis Hagi conform prosport.ro.

Click pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


639681258 1362758379223983 8151712348527397816 n
SportAcum 2 luni

Tbilisi: Alexandra Adoch, vicecampioană europeană la floretă feminin cadeți

894456 O9IY1E0
BusinessAcum 2 luni

România în 2026: un an al „exit-urilor”? Ce investitori pleacă de la noi și de ce

spada stefan popa
SportAcum 2 luni

Bronz pentru Ștefan Popa la Cupa Mondială de spadă pentru juniori din Serbia

aphantasia
HealthAcum 2 luni

Aphantasia – atunci când mintea nu vede imagini

prins intre doua lumi
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 2 luni

Prins între două lumi: adolescent normal sau sportiv de performanță?

2150930040
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 5 luni

Când mintea devine terenul tău de joc – despre manifestare și puterea intenției

mentalul sportiv
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 6 luni

Cum îți rescrii creierul când te oprești din văicăreală – lecție despre mentalul sportiv

9490
Ghiduri de performanță pentru adolescențiAcum 7 luni

Cum să gestionezi gândurile negative în sport: ghid pentru adolescenți și părinți

tplink
TechAcum 7 luni

TP-Link aduce la IFA 2025 tehnologii Wi-Fi 7 și soluții smart home pentru locuințe conectate

MOTOROLA RAZR SWAROVSKI TABLETOP
TechAcum 7 luni

Motorola aduce în România Briliant Collection, în parteneriat cu Swarovski

Denisa Cramba
TVAcum 7 luni

Vocea României revine spectaculos: sezonul 13 a debutat ca lider absolut de audiență

„Dupa ei potopul Romania te iubesc
ActualitateAcum 7 luni

400 de milioane de euro pierduți pentru prevenirea inundațiilor: noul sezon „România, te iubesc!” dezvăluie detalii alarmante

Matei Ioachimescu
ConcerteAcum 7 luni

Bucureștiul se transformă în capitala muzicii: Piața Festivalului George Enescu revine în septembrie 2025

FOTO 2 Vodafone x UEFA
SportAcum 7 luni

Vodafone devine partener oficial UEFA pentru fotbalul feminin și masculin

Joanna Lumleys Danube RO 1
TVAcum 7 luni

BBC Studios și Digi România reînnoiesc parteneriatul pentru documentare și seriale de top

Facebook

Avertizari meteo