Cercetătorii de la Universitatea Sheffield lucrează cu compania americană CO2Rail pentru a proiecta vagoane dotate cu echipamente de captare directă a aerului, care pot fi amplasate în trenuri aflate deja în circulație.
Specialiștii au constatat că manevrele de frânare a trenului generează foarte multă energie. Astfel, dacă ar putea fi captată energia fiecărei opriri sau decelerații pentru fiecare tren din lume, aceasta ar folosi de 105 de ori mai multă energie decât o produce barajul Hoover în aceeași perioadă de timp.
Compania CO2Rail din SUA colaborează cu o echipă de experți pentru a proiecta tehnologia Direct Air Capture (DAC), care elimină dioxidul de carbon din aer și care poate fi utilizată în trenuri deja în circulație. Astfel, transportul feroviar din întreaga lume ar putea contribui la atenuarea schimbărilor climatice și la curățarea aerului de CO2.
Profesorul Peter Styring, director al Centrului Marii Britanii pentru Utilizarea Dioxidului de Carbon la Universitatea din Sheffield și coautor al cercetării, a declarat: „În prezent, cantitatea enormă de energie durabilă creată atunci când un tren frânează sau decelerează se pierde, pur și simplu. Această tehnologie inovatoare nu numai că va folosi energia durabilă creată de manevra de frânare pentru a recolta cantități semnificative de CO2, dar va profita și de multe sinergii pe care le-ar oferi integrarea în rețeaua feroviară globală.
Eric Bachman de la CO2Rail Company, a declarat: „În medie, fiecare manevră de frânare completă generează suficientă energie pentru a alimenta 20 de locuințe medii pentru o zi întreagă, așa că nu este o cantitate trivială de energie. Înmulțiți acest lucru cu fiecare oprire sau decelerare pentru aproape fiecare tren din lume și veți avea de aproximativ 105 de ori mai multă energie decât o produce barajul Hoover în aceeași perioadă.”
Fiecare echipament de captare directă a aerului poate recolta aproximativ 3.000 de tone de dioxid de carbon din aer pe an, însă implementată la nivel internațional, tehnologia ar putea face transportul feroviar neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.
Sursa: sciencedirect.com
Credit foto: co2rail.com
COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 16-09-2024 Ora : 1 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 01:00 si 05:00 In zona : Județul Galaţi: Târgu Bujor, Măstăcani, Fârțănești, Frumușița, Drăgușeni, Berești-Meria, Berești, Cavadinești, Foltești, Bălășești, Vârlezi, Vlădești, Băneasa, Bălăbănești, Suceveni, Jorăști, Rădești, Oancea;Județul Iaşi: Tomești, Ciurea, Răducăneni, Țibănești, Țibana, Voinești, Costuleni, Dagâța, Ciortești, Comarna, Mironeasa, Mogoșești, Schitu Duca, Scânteia, Prisăcani, Tansa, Cozmești, Bârnova, Grajduri, Șcheia, Gorban, Dolhești, Dobrovăț, Țuțora, Moșna, Ipatele, Grozești, Mădârjac, Dragușeni;Județul Vaslui; Se vor semnala : Va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 30...35 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 25...30 l/mp.
COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 15-09-2024 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 15 septembrie, ora 16 – 16 septembrie, ora 10Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativZone afectate: nordul și estul Moldovei, Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, local în zona de munte a Olteniei, nordul Dobrogei În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui și Galați va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, local în zona de munte a Olteniei și în nordul Dobrogei va continua să plouă, iar prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp. COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 15 septembrie, ora 16 – 16 septembrie, ora 10Fenomene vizate: averse torențiale, importante cantitativZone afectate: Delta Dunării În intervalul menționat, în Delta Dunării va ploua torențial, iar cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.